FERENCZ BAKOS's profile

Reabilitare Casa Pop

Reabilitare Casa Pop
 str. Bradutului, nr.1 Cluj Napoca, jud. Cluj
A sosit timpul că discuţia privind arhitectura patrimoniului cultural să iasă din sfera clădirilor istorice emblematice şi să înceapă să îşi pună problema devenirii în timp a arhitecturii cotidiene (a caselor obişnuite). Proiectul de faţă tratează cazul unei case ca alte mii de acelaşi fel, existente în oraşele şi satele României. Apărută după 1990, şi tributară mentalităţii, pieţei de materiale şi de proiecte ale vremii, ea este un exponent ilustrativ a ceea ce se face în mod curent în România. Demersul nostru îşi propune să exemplifice modul în care astfel de case pot deveni mai adecvate chiar şi prin simplă lor reabilitare, atunci când ţinem cont de nevoile, aspiraţiile şi resursele locatarilor ei. Odată cu creşterea performanţei energetice a casei (termosistem), s-a procedat la regândirea elementelor constitutive, aducându-se ,,amendamente " acolo unde traiul cotidian a dovedit că se impun îmbunătăţiri sau modificări. Astfel, de la nivelul acoperişului, trecând prin refatadizare şi până la regândirea ,,accesoriilor casei" (acces, beci,parviz intrare,împrejmuire,barbeque,al ei,rigole,feronerii,boxa tomberoane,etc) totul a fost regândit astfel încât să devină durabile în timp şi să inspire coerenţă şi echilibru.
Reabilitare Casa Pop
Published:

Reabilitare Casa Pop

A sosit timpul că discuţia privind arhitectura patrimoniului cultural să iasă din sfera clădirilor istorice emblematice şi să înceapă să îşi pună Read More

Published:

Creative Fields